Șomajul este o compensație parțială oferită de stat persoanelor care dintr-un motiv sau altul nu pot lucra. Indemnizatia de somaj are rolul de a asigura necesarul supraviețuirii până persoanele aflate in aceasta situatie își găsesc un nou loc de muncă. Mai jos poți afla care sunt regulile pentru oferirea îndemnizației de șomaj, precum și ce face statul pentru a stimula forța de muncă.

Cine beneficiază de șomaj?
Ce obligații are un șomer?
Care sunt condițiile necesare pentru a beneficia de șomaj?
Cum se calculează șomajul?
De ce acte ai nevoie pentru a obține șomaj?
În ce constă formarea profesională și ce îți oferă statul?
Când încetează plata șomajului?
Ce greșeli este bine să eviți?

Cine beneficiază de șomaj?

Potrivit Legii Șomajului nr 76/2002 (actualizată în ianuarie 2019) mai multe categorii de persoane au dreptul la indemnizația de șomaj:

  • persoane care au încetat raportul de muncă din motive neimputabile lor
  • persoanele care au lucrat la o firmă care și-a încetat recent activitatea
  • persoanele cărora le-a încetat mandatul în care au fost aleși sau numiți
  • persoanele cărora le-a expirat durata activității militare sau li s-a desfăcut contractul
  • persoanele cu asigurare pentru șomaj care nu mai realizează venituri pentru a plăti acea asigurare
  • persoanele care au fost pensionate pentru invaliditate, care s-au refăcut și pot reveni în câmpul muncii dar nu și-au găsit încă un loc de muncă
  • persoanele care nu mai pot fi reintegrate (prin ordin judecătoresc) în cadrul locul de muncă anterior datorită încetării activității acelei firme
  • persoanele de minim 16 ani care într-o perioadă de 60 zile de la absolvirea unei forme de învățământ nu și-au găsit un loc de muncă
  • persoanele de minim 16 ani care au absolvit școli pentru persoane cu handicap și nu au reușit să se angajeze

Ce obligații are un șomer?

Aceeași lege a șomajului menționează și obligațiile unui șomer, așa cum sunt ele prevăzute în legislație:

  • să se prezinte în fiecare lună sau ori de câte ori sunt chemați la ANOFM (Agenția Națională de Ocupare a Forței de Muncă) sau echivalentul județean (AJOFM) pentru a primi resurse și sprijin în vederea găsirii unui loc de muncă
  • să caute un loc de muncă
  • să comunice în termen de trei zile ANOFM dacă au început să realizeze venituri pentru ca ajutorul de șomaj să înceteze
  • să participe la cursurile oferite de ANOFM pentru calificare sau recalificare în vederea angajării (persoanele care participă la programe de formare profesională nu sunt obligate să participe la aceste cursuri); acestea sunt oferite gratuit prin intermediul unui proiect realizat din fonduri europene nerambursabile

Care sunt condițiile necesare pentru a benefica de șomaj?

Pentru a beneficia de îndemnizația de șomaj este nevoie să îndeplinești, cumulat, condițiile de mai jos:

  • să fi contribuit la CAS (contribuții individuale la asigurările sociale) minim 12 luni din ultimele 24 luni în momentul înregistrării cererii pentru șomaj
  • să nu realizezi venituri sau dacă realizezi, acestea să fie sub indicatorul social de referință (500 lei)
  • să nu te încadrezi în condițiile pentru pensionare
  • să fii înregistrat la agenția pentru ocupare a forței de muncă de pe raza domiciliului

Cum se calculează șomajul?

Șomajul se calculează în funcție de indicatorul social de referință și venitul realizat anterior (ca un procent din venit). Astfel, șomajul se calculează potrivit formulelor de mai jos:

  • absolvent fără experiență de muncă – 50% x indicatorul social (500 lei), deci 250 lei
  • după 1 an de contribuții – 75% x indicatorul social
  • după 3 ani de contribuții – (75% x indicatorul social) + 3% din media salariilor pe ultimul an
  • după 5 ani de contribuții – (75% x indicatorul social) + 5% din media salariilor pe ultimul an
  • după 10 ani de contribuții – (75% x indicatorul social) + 7% din media salariilor pe ultimul an
  • după 20 ani de contribuții – (75% x indicatorul social) + 10% din media salariilor pe ultimul an

De asemenea, este importantă și durata minimă de contribuție atunci când vine vorba de stabilirea duratei de acordare a șomajului. Astfel, persoanele care au contribuit timp de minim un an, pot primi șomaj pentru șase luni, persoanele care au contribuit minim 5 ani primesc șomaj timp de 9 luni, iar pentru o perioadă de contribuție mai mare de 10 ani șomajul se poate întinde pe 12 luni.

De ce acte ai nevoie pentru a obține șomaj?

Pentru a beneficia de ajutor de șomaj este nevoie să fii înscris la ANOFM/AJOFM din localitatea în care ești rezident, să faci o cerere și să depui la dosar următoarele documente:

  • cartea de identitate
  • actele de studii și de calificare
  • cartea de muncă sau alte documente care demonstrează, potrivit legii, că ai avut un loc de muncă
  • adeverința medicală care să ateste că ești apt de muncă sau care să menționeze eventualele probleme de sănătatea
  • adeverința eliberată de ANAF în care să se menționeze că nu realizezi venituri sau dacă realizezi, acestea să fie sub indicatorul social de referință
  • decizie de revizuire medicală în cazul persoanelor care au avut invaliditate dar acum sunt apte de muncă
  • copie după hotărârea judecătorească, în cazul persoanelor reintegrate în câmpul muncii dar care nu își pot presta activitatea (pentru că firma a fost închisă)
  • act de absolvirea a unei școli speciale (copie și original), în cazul persoanelor cu handicap, apte de muncă

În ce constă formarea profesională și ce îți oferă statul?

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă precum și subunitățile sale județene oferă cursuri de calificare, specializare, perfecționare sau recalificare.

Aceste cursuri sunt gratuite și includ aplicații teoretice și practice, manuale, echipamente de protecție și, eventual, analize medicale (realizate tot gratuit) dacă acestea sunt necesare formării profesionale.

Drumul până la locul de desfășurare a cursurilor de formare profesională este asigurat și el de stat. În general, un curs de formare profesională durează între 120 și 1080 ore.

Când încetează plata șomajului?

În anumite condiții, menționate în Legea Șomajului, persoanele care iau îndemnizație de șomaj își pot pierde venitul. Mai jos sunt cazurile în care statul îți poate îngheța îndemnizația de șomaj:

  • dacă au trecut mai mult de 12 luni în care nu te-ai angajat
  • dacă ai început să obții venituri (șomajul este întrerupt la data de întâi a lunii următoare)
  • dacă ai obținut o autorizație pentru a realiza activități independente și realizezi venituri mai mari decât indicatorul social de referință (500 lei) – șomajul este întrerupt la 90 zile de la emiterea acestei autorizații
  • dacă refuzi încadrarea profesională oferită de ANOFM conform experienței profesionale și a nivelului studiilor
  • dacă devii pensionar pentru invaliditate și pensionarea depășește 12 luni consecutive
  • dacă ai atins vârsta de pensionare sau s-a aprobat cererea pentru pensionare anticipată
  • dacă ai fost plecat din țară pe o perioadă mai mare de trei luni
  • dacă ai fost închis pe o perioadă mai mare de 12 luni
  • dacă ai fost admis într-o formă de învățământ (de exemplu, la master sau doctorat)
  • dacă ai promovat un concurs național de rezidențiat (de exemplu, concurs pentru doctori sau profesori)
  • dacă realizezi venituri din drepturi de autor pentru o perioadă mai mare de 12 luni

Este bine de știut că dacă ai părăsit locul de muncă anterior prin demisie sau prin acordul ambelor părți nu vei primi șomaj.

Ce greșeli este bine să eviți?

Pentru a fi sigur că dosarul de șomaj îți este acceptat este bine să eviți câteva greșeli tipice care te vor ajuta să nu pierzi timpul între instituții. Mai jos sunt cele mai întâlnite greșeli ale celor care solicită îndemnizație de șomaj:

  • ai depus dosarul de șomaj la o altă agenție decât cea la care ai domiciliul
  • ai documente lipsă la dosar (diploma de studii, cartea de muncă, adeverința medicală etc)
  • adeverințele de la dosar conțin date greșite (de exemplu, numele scris greșit sau o greșeală de CNP sau seria cărții de identitate)
  • nu ai cerut toate documentele legate de muncă de la angajatorii anteriori
  • ai trimis alte persoane să depună dosarul de șomaj
  • ai depus dosarul de șomaj la mai mult de 60 zile de la absolvire (în cazul proaspeților absolvenți fără un loc de muncă)

Șomajul reprezintă o etapă normală chiar dacă neplăcută în evoluția profesională. Important este să te asiguri că ai dosarul complet și corect atunci când ajungi la ANOFM/AJOFM, să încerci să avansezi pe domeniul tău (de exemplu, prin cursuri private sau online) și să îți cauți un nou loc de muncă. Succes!

Sursa foto: Pexels

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*
*