Cozile de la ghișee ne sunt nu doar familiare, ci și foarte antipatice. Nimeni nu își dorește să piardă zeci de minute așteptând, în spatele altor clienți, să-i vină rândul pentru a-și putea achita obligațiile lunare.

Indiferent dacă vorbim despre facturile de utilități sau despre cele de telefonie mobilă, cablu și internet, așteptarea este neplăcută. În plus, fiecare furnizor are propriile puncte de lucru și casierii, iar tu ai putea fi nevoit să stai la câteva cozi diferite pentru plata ratelor, a facturii de gaze, a celei de electricitate și a celei pentru abonamentul telefonic.

Iată câteva soluții moderne și fără comisioane care îți vor salva timp prețios și te vor scuti de corvoada așteptărilor și a deplasărilor numeroase:

Plata facturilor lunare la bancomat

Trebuie să recunoști că ai mai multe ATM-uri la îndemână decât ghișee de casierie pentru fiecare dintre furnizorii de servicii aleși. Acum poți plăti facturile direct la bancomat, fără a fi nevoit să stai la coadă. Verifică lista de parteneri ai băncii care ți-a emis cardul și vei scuti o bună parte din timpul pierdut cu plata facturilor.

Avantaje:

  • Poți verifica pe internet unde este cel mai apropiat bancomat de tine, indiferent unde te-ai afla.
  • Poți plăti facturile în pauza de masă, după ce te întorci de la serviciu sau în weekend, serviciul este disponibil 24/7.

Plăți recurente prin operatorii de încasare plăți

Pare de necrezut, dar acum poți plăti facturile în timp ce îți faci cumpărăturile. Un număr foarte mare de magazine operează încasarea plăților pentru facturi de apă, gaz, electricitate, telefonie fixă sau mobilă și televiziune, dar și rate sau asigurări prin servicii precum PayPoint sau Un-Doi. Poți plăti mai multe facturi dintr-un foc, fără a sta la câte o coadă diferită pentru fiecare dintre ele. În plus, nu trebuie să faci un drum special pentru asta, pentru că o poți face atunci când te duci să cumperi pâine sau cafea.

Avantaje:

  • Nu trebuie să te deplasezi special pentru a plăti facturile, poți face asta atunci când mergi la cumpărături.
  • Plătești toate facturile într-un singur loc.
  • PayPoint este prezent în peste 11.000 de magazine din toată țara, cu siguranță vei găsi unul și în proximitatea casei tale.

Plata electronică pe site-ul furnizorului

Unii furnizori le oferă clienților posibilitatea de a plăti facturile direct pe site, dar și de a accesa istoricul plăților anterioare. Printre ei se numără și Engie, Enel, E ON, RCS & RDS, Telekom sau Orange. Plata facturilor în acest fel este la fel de simplă ca shoppingul online, trebuie doar să folosești contul de utilizator, respectiv numele facturii și să furnizezi datele contului din care se face plata.

Avantaje:

  • Plătești online, fără a te deplasa.
  • Poți vedea istoricul plăților și facturile anterioare.

Plata facturilor prin aplicațiile de online banking

Poți folosi aplicația de online banking pentru a plăti facturile din confortul propriei case, fără a pierde timpul în trafic sau la cozile de la ghișee. De exemplu, aplicația BT24 Mobile Banking îți pune la dispoziție o mulțime de funcționalități în acest sens, de la vizualizarea soldului și plata facturilor de pe orice device conectat la internet (computer, laptop, tabletă, telefon), la programarea plăților recurente în siguranță.

Avantaje:

  • Poți accesa aplicația pe desktop sau mobil și nu este nevoie să te deplasezi pentru plata facturilor.
  • Poți programa plata facturilor recurente și a ratelor și ai acces la istoricul plăților anterioare.

Sursă foto: Shutterstock

Total
47
Shares
1 comment
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*
*