În ultimii ani cel puțin s-au deblocat o mulțime de fonduri pentru diverse imbunatatiri care s-ar putea face în multe domenii.

Pentru a le putea accesa, este nevoie de experți în achiziții publice care să își facă treaba bine și care să aleagă cele mai bune variante pentru fiecare proiect în parte.

De asemenea, experții în achiziții publice pot să fie alături și de operatorii economici care participă la licitații, ghidându-i pentru a face ofertele cele mai bune.

Poți obține un astfel de job absolvind cursuri acreditate de expert in achizitii publice de la care vei afla tot ceea ce ține de responsabilitățile tale și cum poți să avansezi în acest domeniu.

Ce este un expert în achiziții publice?

Expertul în achiziții publice este acea persoană care se asigură că fondurile care sunt alocate unui anume proiect din spațiul public sunt cheltuite în mod corect, așa cum a fost agreat în proiectul câștigat.

Această persoană este indispensabilă în orice companie, atât publică – fiind considerată beneficiar -, cât și privată – fiind considerată prestator.

Așadar, poți să alegi baricada de partea căreia să lucrezi. Cel mai important lucru este însă să fii corect și să te asiguri că banii – mulți sau puțini – sunt cheltuiți în favoarea beneficiarului și a beneficiarilor finali – adică locuitorii unei anumite localități.

Importanța angajării unui expert în achiziții publice

Ne vom referi în primă instanță la instituțiile publice, iar mai apoi vom trece la cele private.

Instituțiile publice au acces, atât la fondurile strânse din impozite și taxe, cât și la fonduri nerambursabile, de cele mai multe ori din surse europene.

Toate acestea trebuie folosite spre binele comunității pe care o deservesc în așa fel încât membri acesteia să vadă de la an la an îmbunătățiri în ceea ce privește confortul și stilul lor de viață.

De ce este important să existe un angajat expert în achiziții publice:

  • acesta are competența de a identifica proiecte care pot duce la îmbunătățirea stilului de viață al comunității;
  • activitatea instituției publice este îmbogățită de cunoștințele acestei persoane și va demonstra că lucrează în folosul comunității;
  • legislația în vigoare – care se schimbă destul de des – este pusă în practică așa cum trebuie, deoarece persoana responsabilă va avea grijă să fie mereu la curent cu noutățile și schimbările în acest sens;
  • fiind mereu la curent cu legislația în vigoare, probabilitatea de a pierde bani din cauza neregulilor este foarte mică;
  • gândește de la zero strategia de achiziție în așa fel încât să fie cât mai echitabil raportul calitate-preț;
  • supervizează implementarea strategiei și ducerea sa la bun sfârșit, urmând pașii stabiliți inițial și având corectitudinea ca valoare de bază.

Expert în achiziții publice pentru firmele private:

  • firmele publice apelează cel mai des la cele private pentru a pune în practică strategia de alocare a fondurilor publice;
  • fiecare firmă privată ar trebui să aibă în componență o persoană axată pe achiziții publice, care să cunoască și să fie mereu la zi cu legislația din acest domeniu, în așa fel încât să poată participa activ la scrierea de proiecte pentru a pune în practică planurile instituțiilor publice;
  • această persoană, împreună cu cea angajată de instituția publică beneficiar se asigură că lucrările merg conform planului și se încadrează în perioada de timp care a fost alocată întregului proiect.

De ce să devii expert în achiziții publice

Această meserie îți dă o mare libertate, după cum spuneam și în rândurile de mai sus.

Acest lucru se datorează faptului că poți să alegi de care parte a baricadei să fii și poți să alegi și instituția sau firma pentru care să lucrezi.

Mai mult decât atât, dacă nu îți dorești să fii angajat full time la o anumită companie sau instituție de stat, poți să alegi să fii liber profesionist și să oferi consultanță uneia dintre cele două părți.

Salariile în acest domeniu sunt peste media pieței, iar, cu cât câștigi mai multă experiență și cu cât mai mult îți dai interesul ca lucrurile să iasă impecabil, cu atât va crește și remunerația.

Dacă îți dorești un loc de muncă în care să fii bine plătit, să ai flexibilitate și să nu te plafonezi niciodată, atunci poți să alegi să devii expert în achiziții publice!

Credite foto: unsplash.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*
*