În 2017, creșterea veniturilor a permis și creșterea accentuată a sectorului de asigurări de viață din România, iar această creștere a continuat și în 2018, după cum arată cel mai recent raport publicat de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF). Implicit, acest context favorabil a determinat o creștere și la nivelul asigurărilor medicale private.
Asigurările private de sănătate în România
De ce să alegi o asigurare privată medicală?
Cum se calculează o asigurare medicală privată
Cât costă asigurarea medicală
Ce variante de asigurare există
Asigurările private de sănătate în România
Legislația României cu privire la sistemul de sănătate este în continuă dezbatere și modificare. De la sfârșitul lui 2011, a fost introdusă coplata, prin care fiecare dintre noi aduce un aport la sistemul de sănătate, pe lângă contribuţia la asigurările medicale din salariul brut lunar (aici intră anumite tipuri de consultaţii la medicul de familie sau la specialistul din ambulatoriu şi spital).
Actualul ministru al Sănătății, Sorina Pintea, vehiculează ideea conform căreia ar fi nevoie de o nouă formă de asigurare pentru serviciile medicale mai scumpe în spitalele de stat.
Toate aceste schimbări, însă, determină oamenii să fie tot mai înclinați spre serviciile și asigurările de sănătate private. Un studiu realizat de compania iSense Solutions arăta anul trecut, că, într-adevăr, românii preferă sistemul privat când vine vorba de analize medicale și că statul rămâne opțiunea principală când vine vorba de spitalizare.
De ce să alegi o asigurare medicală privată?
Avatajele unei astfel de variante sunt multiple și pot fi privite din perspectiva:
- Tehnică sau tehnologică: Asigurarea privată îți oferă acces la spitale private care și-au adaptat serviciile în acord cu cele mai noi tehnologii. Ele și-au dezvoltat aplicații care eficientizează inclusiv procesul de programare.
- Condițiilor de tratament: Companiile de asigurări au, de regulă, parteneri clinici private unde calitatea serviciilor este superioară.
- Garanțiilor: Care acoperă servicii extinse, pe care poate, uneori nici nu le ai în vedere, de la naștere, la servicii de cazare și masă, servicii pentru potențialul însoțitor etc.
- Analizelor: Îți garantează din start acces la un anumit set de analize standard. Specialiștii au observat, de altfel, că atunci când ai un pachet de analize deja stabilit la îndemână, există o predispoziție mai mare spre vizitarea medicului, fiind încurajat un comportament preventiv.
Cum se calculează o asigurare medicală privată
Sursa foto: pexels.com
Se pornește de la un chestionar de bază, care constituie o evaluare prin care se determină dacă o persoană poate fi asigurată sau nu, și în al cărui cadru sunt luate în considerare următoarele criterii:
- Vârsta.
- Ocupația.
- Starea sănătății persoanei care ar urma să fie asigurată.
- Cât de riscante sunt sporturile și hobby-urile practicate (ski, parapanta etc.).
- Suplimentar, pot fi solicitate și alte documente, o parte din istoricul medical al persoanei sau analize, în cazul în care o persoană își dorește alte servicii medicale decât cele incluse în pachetul de bază.
Desigur, există și contexte care nu permit unei persoane să își facă o astfel de asigurare, precum:
- Grad de invaliditate permanentă mai mare de 50% sau pentru care este necesară îngrijirea permanentă.
- Alcoolism sau toxicomanie.
- Diagnostic de boală gravă sau incurabilă (cancer/tumoră malignă/tumorile cerebrale benigne neoperate sau inoperabile, limfomul non/Hodgkin, boala cardiacă/coronariană, Parkinson, Alzheimer, HIV/SIDA etc.).
Odată ce a fost făcută evaluarea tuturor criteriilor, se poate stabili un anumit tip de pachet și serviciile pe care acesta le va include.
Cât costă asigurarea medicală
Costul variază între 100 și 300 de euro, în funcție de serviciile pe care le include asigurarea și se poate modifica de la an la an ținând cont de cum a fost folosită.
În cea mai extinsă formă, un pachet de asigurare complet se semnează pe un an și acoperă:
- Control medical anual preventiv.
- Consultații de medicină generală sau la medicul specialist.
- Stomatologie (consult de rutină și, în funcție de cât de extinsă este asigurarea, poate include, de exemplu, lucrări pentru o parte a danturii).
- Analize de laborator sau investigații suplimentare necesare unui diagnostic.
- Radiologie și imagistică (computer tomograf, RMN, tomografia cu emisie de pozitroni etc.).
- Vaccinări.
- Recuperare medicală.
- Internări în caz de intervenții chirurgicale.
- Internare și îngrijire pentru naștere.
- Tratament după externare.
- Despăgubire în caz de deces al asiguratului (valabilă numai în cazul în care decesul a survenit în urma unui eveniment pentru care a fost asigurat).
După alegerea pachetului de asigurare și implicit a sumei care revine asiguratorului anual, se stabilește o primă de asigurare. În teorie, prima de asigurare este anuală, însă se poate stabili plata eșalonată la semestru, trimestru sau lunar, la o dată scadentă.
Trebuie să știi și despre indemnizațiile de asigurare sau decontarea anumitor servicii medicale prin intermediul asigurării pentru spitalizare, intervenții chirurgicale sau naștere. De exemplu, să spunem că ai de făcut o operație minoră. Genul acesta de situații implică un cost variabil și astfel asiguratorul va acoperi cheltuielile la final, când știe exact cât ai stat în spital și dacă ai avut nevoie de un tratament suplimentar sau nu.
De la caz la caz, pentru decontare va fi nevoie de niște acte suplimentare, inclusiv:
- Un formular standard de la asigurator, care trebuie completat.
- Copie după cartea de identitate/pașaport.
- Procese verbale (în cazul unui accident), adeverințe medicale.
Ce variante de asigurare există
Alegerea unui pachet de asigurare medicală privată va depinde, bineînțeles, de nevoile tale. Mai jos am comparat câteva pachete standard, ca să vezi ce opțiuni există pe piață.
- Groupama – Pachetul standard include o asigurare cu valoare de 20.000 de euro în care intră intervențiile chirurgicale, spitalizarea și nașterea, controale medicale, analize, servicii de stomatologie, etc. Pentru intervenții chirurgicale, asiguratorul decontează până la 1600 de euro din cheltuieli, iar în cazul spitalizării beneficiezi de un decont de 70 de euro pe zi pentru maxim cinci zile. Pe lună, poți ajunge la o rată de până la 250 de lei.
- Allianz – Cei de la Allianz și-au împărțit asigurările SanaPro în trei tipuri de pachete – servicii de ambulatoriu (control oftalmologic, Papanicolau, RMN etc), servicii de spitalizare și situațiile cu clauză specială (analize specifice, care au drept scop un diagnostic amănunțit). În funcție de pachet, costurile pot ajunge la aproximativ 480 de euro pe an.
- Uniqa – Îți dă opțiunea să îți faci o evaluare online pentru a vedea, în raport cu vârsta și nevoile tale, ce variantă ți se potrivește. Ai trei variante de la care să pornești personalizarea pachetului (personal, complet și deluxe). Potrivit ofertei lor standard, la cel mai mic pachet, care asigură serviciile de ambulatoriu și spitalizarea, ai plăti în jur de 345 de lei pe trimestru. Printre serviciile incluse în acest pachet se numără: trei consultații/an, o consultație de nutriție, reducere pentru diete personalizate și pentru viitoarele consultații, o ședință gratuită la sala de fitness, cu trainer personal și reducere la abonamente, în funcție de sala de fitness etc.
Mai multe detalii despre avantajele asigurării Uniqua găsești aici :
x
- NN – Si la NN poți să îți faci o estimare. Conform unui calcul standard, o persoană care are, de exemplu, 30 de ani și vrea o asigurare privată medicală care să îi acopere spitalizarea (indiferent de cauze) și câteva servicii de prevenție de bază (cum ar fi un set de analize anuale) ar plăti 166 de lei pe lună pentru o sumă de până la 100.000 de lei pe an.
Mai multe detalii despre avantajele asigurării NN găsești aici :
- MediHelp International – Oferă varianta asigurării private de sănătate valabilă și internațional. În funcție de tipul de pachet pe care îl alegi, plătești între 2 și 7 euro pe zi pentru servicii medicale cuprinse între 500.000 – 1.200.000 de euro sau între 3 și 40 de euro pe zi pentru servicii medicale cuprinse între 1.500.000 – 3.000.000 de euro, valabile atât în Europa, cât și în restul lumii. Asigurările lor pot acoperi și tratamentul pentru cancer.
Mai multe detalii despre avantajele asigurării MediHelp găsești aici –
- IqMed – Este o altă variantă de asigurare medicală privată cu acoperire internațională care are inclus și tratamentul pentru cancer. Costul depinde, desigur, de vârstă și nevoi, și poate ajunge la aproximativ 70 de euro pe lună pentru copii, la aproximativ 300 de euro pe lună pentru adulți și aproximativ 200 de euro pentru persoanele de peste 50 de ani.
Opțiunile de mai sus pot fi considerate, desigur, o completare pentru asigurarea oferită de stat, și ca o garanție în plus că indiferent de urgența medicală ce poate apărea, costurile tratamentului vor fi ținute sub control. Voi ați optat până acum pentru vreun tip de asigurare medicală privată?
Sursa foto: Shutterstock, Pexels