Dacă plănuiești să cumperi o mașină, însă banii cash nu sunt o soluție pentru tine, începi să te informezi despre modalitățile de achiziție în rate. Întrebarea este: ce fel de rate? Leasing sau credit auto?

Iată tot ce trebuie să știi despre cele două modalități de finanțare, astfel încât să faci cea mai potrivită alegere.

Leasingul, o variantă mai puțin birocratică
Tipuri de leasing
Credit
Tipuri de credit

Deși la prima vedere leasingul și creditul par a fi destul de asemănătoare, dat fiind că ambele presupun cumpărarea unei mașini în rate, există totuși diferențe care se pot dovedi esențiale de la caz la caz.

Pentru majoritatea potențialilor cumpărători, cifrele vorbesc, așa că aceștia vor apela rapid la un calculator de credit sau la un calculator de leasing auto. De altfel, este chiar indicat ca orice cumpărător să aibă o imagine de ansamblu a implicațiilor financiare ale posibilelor forme de creditare.

Totuși, este bine să te uiți atent și dincolo de aspectul financiar al unui credit sau leasing. Există detalii care s-ar putea dovedi substanțiale în alegerea modalității de finanțare.

Spre exemplu, principala deosebire dintre leasingul financiar și creditul bancar ține de dreptul de proprietate asupra automobilului.

O scurtă comparație între leasing și credit poate face lucrurile mai clare. Mai jos poți găsi mai multe informații despre cele două variante de finanțare.

Leasingul, o variantă mai puțin birocratică

Leasingul este o formă de credit prin care compania de leasing achiziționează bunul pentru utilizator, urmând ca utilizatorul bunului să achite suma către companie, printr-o rată lunară stabilită prin contract.

În acest caz:

  • Proprietarul este firma de leasing, de la începutul contractului până la încheierea acestuia.
  • Schimbul de proprietate dintr-un contract de leasing se face la sfârșit, după ce clientul achită toate ratele și plătește valoarea reziduală.
  • Clientul nu poate rambursa tot creditul mai devreme de un an, deoarece legea interzice ca un contract de leasing sa aibă o durată mai mică de un an.
  • Leasingul presupune plata lunară periodică, denumită rata lunară de leasing.
  • Societatea de leasing va asigura mașina alegând asiguratorul, însă costul de asigurare este suportat de client și este inclus în rata lunară.
  • Avansul minim perceput de creditorii din domeniu este de circa 20% și poate urca până la 50% din valoarea automobilului achiziționat.
  • Permite negocierea condițiilor contractuale, ceea ce îi dă clientului posibilitatea de a obține anumite avantaje.

Tipuri de leasing

Pe mulți îi poate speria ideea unui leasing din cauza dobânzilor, deoarece la finalul rambursării creditului, cumpărătorul ajunge să plătească mai mult decât valoarea mașinii în momentul cumpărării.

Ce e drept, nu există un leasing-minune, care să nu necesite plata unei dobânzi; însă comparativ cu începutul anilor 2000, dobânzile oferite de bănci s-au diminuat considerabil. Creditele s-au relaxat suficient încât să ofere produse cu o dobândă DAE (dobânda anuală efectivă) chiar și sub 9% la creditele în lei, față de 45% în anul 2000.

Totuși, există mai multe tipuri de leasing, iar dobânzile (împreună cu alte caracteristici) depind de la un leasing la altul.

Leasingul financiar

Un leasing financiar îți permite ca, la finalul contractului, să devii proprietarul mașinii în urma achitării valorii reziduale.

Mai exact, pe toată perioada leasingului, tu achiți o rată lunară, către firma de leasing (care este de fapt proprietarul autovehiculului). La sfârșitul contractului mașina trece în proprietatea ta doar dacă suma acestor rate este echivalentă cu contravaloarea mașinii plus dobânda aferentă. În caz contrar, ea rămâne a companiei de leasing sau o poți achiziționa de la aceasta achitând diferența de preț.

Leasingul operațional

În cazul leasingului operațional, clientul nu poate intra în posesia mașinii la încheierea contractului. Are doar următoarele opțiuni:

  • Să reînnoiască contractul de leasing fără avans, caz în care poate utiliza autoturismul în continuare, pe o perioadă de până la 57 de luni.
  • Să aleagă un autoturism nou pe care să-l folosească în continuare, caz în care se va calcula o nouă rată fixă, doar dacă va fi nevoie.
  • Sau, bineînțeles, să returneze mașina către compania de leasing.

De aceea, leasingul operațional este recomandat pentru companiile cu flote mari (peste 10 mașini).

Credit

În cazul creditului auto, proprietarul mașinii este utilizatorul, banca fiind doar instituția care acordă împrumutul financiar, pe care îl va recupera ulterior prin rate lunare.

Așadar, spre deosebire de leasingul auto, cei care se hotărăsc să facă un credit, trebuie să știe că:

  • Clientul este proprietarul mașinii încă de la începutul perioadei de creditare.
  • Clientul are posibilitatea să ramburseze integral împrumutul oricând pe parcursul contractului.
  • Bunul se asigură obligatoriu FULL CASCO, costul fiind suportat de client de această dată.
  • Rambursarea anticipată a creditului se poate face după minim 6 luni de la semnarea contractului.

Tipuri de credit

La fel ca în cazul leasingului, există două tipuri de credit prin care îți poți cumpăra o mașină:

Creditul auto pentru persoane fizice

În general, creditul auto presupune dobânzi mai mari și o birocrație mai stufoasă față de creditul de nevoi personale.

Mai exact, un credit auto obligă la:

  • Plata unui avans de minim 10% (spre deosebire de leasing unde avansul ajunge până la minim 20%).
  • Încheierea unei asigurări CASCO.
  • Considerarea mașinii drept garanție pe toată durata creditului.

Creditul de nevoi personale pentru persoane fizice

Pe lângă dobânda mai mică, un astfel de credit îi oferă cumpărătorului avantajul că poate folosi banii cum dorește. Așadar, în cazul în care alege să îi folosească pentru achiziționarea unei mașini, plata unui avans și asigurarea CASCO nu vor mai fi obligatorii.

În plus, mașina nu va mai fi oferită drept garanție băncii.

Ce este de reținut atunci când alegi între leasing și credit auto este faptul că la fel de importantă ca partea financiară este și partea birocratică a procesului de creditare. Cel mai bun mod de a depista opțiunea cea mai avantajoasă este punerea în balanță a celor două.

Spre exemplu, leasingul auto poate fi mai scump, iar utilizatorul poate deveni proprietarul mașinii abia la încheierea contractului, însă, din punct de vedere birocratic, leasingul poate fi obținut mai rapid.

În schimb, creditul auto necesită mai multă birocrație (ex: CASCO obligatoriu, intermedierea banilor de la bancă la vânzător, constituirea gajului pe mașină), ceea ce te-ar putea face să te răzgândești și să apelezi la un credit de nevoi personale. Mai ales că diferența dintre cele două este destul de mică.

Desigur, există și posibilitatea refinanțării creditului, însă înainte de a apela la o astfel de soluție este bine, ca și în cazul leasingului sau al creditului auto, ca decizia să fie luată în cunoștință de cauză.

Sursa foto: shutterstock.com

Total
6
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*
*