Investițiile responsabile te pot ajuta să obții profituri considerabile pe termen lung, însă, informațiile diverse pe care le ai la dispoziție pot fi copleșitoare. Și, pentru că investițiile pe care alegi să le faci presupun o anumită responsabilitate financiară din partea ta, este recomandat să nu faci alegeri pe baza succesului obținut de prieteni sau alte persoane din mediul online.

Analizează-ți profilul de risc, stabilește care este bugetul pe care dorești să îl investești și setează-ți obiectivele financiare pe care poți să le atingi. Inspiră-te și din aceste trei idei de investiții care ar putea să ți se potrivească.

1. Investiții în imobiliare
Probabil știi și tu că una dintre cele mai populare modalități de a-ți investi banii este în domeniul imobiliarelor. Știai, însă, că în acest caz există două modalități de investiții, în funcție de buget?

Prima modalitate, aplicabilă dacă dispui de un buget mai mare, este de a achiziționa un imobil cu scopul de a-l închiria pe termen lung sau în regim hotelier. În acest caz, pentru a obține un randament cât mai ridicat, este important să fii atent la anumite caracteristici ale imobilului, cum ar fi: numărul de camere, tipul de compartimentare, anul construcției și zona în care este amplasat blocul. Dacă primele caracteristici pot fi alese în funcție de tipul de închiriere pentru care vrei să optezi, în ceea ce privește zona, poți alege să cumperi un apartament în dezvoltarea imobiliara One Floreasca din București. Această zonă reunește toate punctele de interes importante din oraș, fiind și una dintre cele mai exclusiviste zone din nordul Capitalei.

Cea de-a doua modalitate care nu presupune un buget atât de generos este investiția în REIT-uri – companii listate pe bursă care investesc în proprietăți imobiliare. Optând pentru această metodă, poți obține profit sub formă de dividende anuale sau trimestriale, în funcție de succesul companiilor.

2. Tranzacționări pe bursă
Pe lângă investițiile în REIT-uri sau în alte companii listate pe bursă, există încă o modalitate prin care poți obține profit, și anume tranzacționarea.

Spre deosebire de investiția care presupune achiziția unor instrumente financiare și obținerea profitului din dividende, tranzacționarea pe bursă presupune achiziția și revânzarea instrumentelor financiare la un preț mai mare decât cel achiziționat. Iată câteva exemple de instrumente financiare pe care le poți lua în considerare, chiar și atunci când ești investitor începător: acțiunile, obligațiunile, ETF-urile sau mărfurile.

Totuși, dacă alegi ultima metodă este important să știi că necesită mai mult timp dedicat și multe cunoștințe despre volatilitatea instrumentelor financiare alese și dinamica pieței, pentru a obține randamentul dorit. Chiar și așa, câștigul nu este garantat, ci fiecare investiție pe bursă presupune și asumarea unui anumit grad de risc.

3. Investiții în titluri de stat
Un alt tip de investiție, care nu presupune asumarea unui risc semnificativ, cum este cazul investițiilor pe bursă, și care nu necesită nici efort constant din partea ta, este investiția în titluri de stat. Valoarea nominală a unui titlu de stat depinde de emisiune. În cazul emisiunii Tezaur, valoarea nominală este de 1 leu, iar în cazul emisiunii Fidelis, valoarea este de 100 de lei. În ceea ce privește dobânda, pentru titlurile de stat lansate prin programul Tezaur, aceasta pornește de la 6,10% pe an, iar pentru titlurile de stat lansate prin programul Fidelis, dobânda pornește de la 6% pe an.

În ambele cazuri, dobânda poate crește în funcție de maturitatea titlurilor de stat. În funcție de obiectivele tale financiare, poți alege titluri de stat pe termen scurt, cu o maturitate mai mică de un an, sau titluri de stat pe termen mediu și lung, cu o maturitate mai mare de un an. Indiferent de situație, este important de știut că randamentul obținut în urma investițiilor în titluri de stat nu este impozitat.

Indiferent că optezi pentru investiții în acțiuni, imobiliare sau în alte clase de active, este esențial să faci o analiză atentă pentru fiecare dintre ele și să decizi în funcție de toleranța la risc pe care o ai. Nu uita nici de obiectivele tale financiare, deoarece acestea te pot ghida spre identificarea de noi soluții pentru maximizarea randamentului obținut.

Sursă foto: Shutterstock

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*
*