Creditul bancar poate fi o varianta salvatoare atunci când îți propui sa faci o investiție (să cumperi o casă, o mașină etc.). Ce faci atunci când intri într-un impas – cresc ratele medii ale dobânzilor pe piață (cum este cazul Roborului, de exemplu) sau treci printr-o schimbare de job și nu mai ai cum să plătești rata lunară?

Îți explicăm mai jos ce se întâmplă în astfel de situații și ce opțiuni ai în raport cu banca.

Ce soluții îți poate da banca
Consecințele datoriilor la bancă

Ce soluții îți poate da banca

Dacă nu ai apucat încă să faci un împrumut bancar, uite aici câteva informații utile.

În cazul în care deja ai un astfel de produs bancar și te afli în situația în care știi că nu mai ai cum să achiți rata lunară, primul pas este să stabilești, desigur, o întâlnire cu unul dintre reprezentații băncii. Împreună cu ei și în funcție de politica băncii la care făcut creditul, vei putea alege, în general, între:

  • Amânarea plății ratelor în cazul în care problema cu care te confrunți se poate rezolva în câteva luni (de obicei cam până în trei luni) –  poate implica ori extinderea perioadei de creditare, ori creșterea ratei din momentul în care o poți plăti din nou;
  • Reducerea ratei lunare – aici unele bănci te lasă chiar și 2 ani să plătești rate mai mici;

Atenție!  Este mai dificil să beneficiezi, spre exemplu, de o extensie a perioadei de creditare dacă asta ar însemna să depășești termenul maxim de creditare (cum ar fi creditul pe 30 de ani pentru casă).

  • Refinanțareaaici poți citi toate detaliile despre această variantă;
  • Plata anticipată – să zicem că încasezi salariul la banca la care ți-ai făcut creditul. Schimbi job-ul, o lună stai în șomaj, dar noul job vine cu un salariu mult mai mare. Poți negocia cu banca respectivă ca orice sumă peste ce încasai de regulă să meargă spre plata datoriilor;
  • Varianta girantului – poți delega pe cineva să devină plătitorul ratelor în perioada în care tu nu ai cum;
  • Varianta  cumulării creditelor – dacă ai, să zicem, un credit imobiliar și un credit de nevoi personale, poți negocia cu banca să le cumuleze și în loc de două rate, să plătești doar una;
  • Schimbarea monedei în care a fost a fost agreat creditul – poate ai un credit în euro și este mai avantajos să treci la varianta în RON, să nu mai depinzi de cursul valutar;
  • Vânzarea imobilului – într-un caz extrem, uneori, să vinzi casa pentru care ai făcut creditul îți poate asigura acoperirea datoriilor – aici trebuie să fii atent la ce ai agreat cu banca. Dacă ai un credit de tip prima casă, băncile, de obicei, stabilesc un termen de până la cinci ani în care nu ai voie să pui proprietatea la vânzare.

Atenție! Mai există o variantă reglementată prin Legea numărul 77 din 2016 cu privire la darea în plată a bunurilor imobiliare pentru achitarea datoriilor, care, însă nu se aplică în cazul creditelor de tip ,,Prima casă”.

Această dare în plată înseamnă că tu notifici banca prin intermediul unui executor judecătoresc, avocat sau notar public că îți cedezi dreptul de proprietate în schimbul stingerii datoriilor.

Important!

  • Banca presupune automat că ești în incapacitate de plată după 90 de zile în care nu ai mai achitat ratele
  • Ia în calcul și asigurarea de credit. Băncile îți vor sugera din start integrarea unei asigurări de credit în pachetul de creditare. Funcționează cam ca o asigurare medicală, dar făcută pentru banii tăi și poate acoperi ratele pe care tu nu le poți plăti într-o anumită perioadă. Spre exemplu, dacă nu poți lucra o vreme, în medie, băncile îți garantează plata a cam 9 rate.

Consecințele datoriilor la bancă

Restanțele la bancă pot complica mult situația ta financiară, mai ales dacă nu declari la timp că întâmpini dificultăți. Ce se întâmplă când banca observă că ratele neplătite se adună?

  • Este anunțat Biroul de Credit (instituție înființată în 2003 și care are printre acționari băncile active pe piața locală) și practic intri într-o evidență a celor rău platnici, ceea ce înseamnă că vei lua mai greu un alt credit. Funcționează mai mult ca o evidență pentru bănci și le ajută în verificarea unui client potențial;
  • Banca începe să îți aplice dobânzi penalizatoare;
  • Se cesionează contractul de credit și o firmă specializată în recuperări să va ocupa de rambursarea datoriilor, fără a ajunge la executare silită. Înalta Curte de Casație și Justiție a decis recent că instituțiile care se ocupă de creditare nu mai pot solicita firmelor de recuperare să aplice executări silite.
  • Se cere prin ordin judecătoresc, în ultimă instanță, executarea silită (dacă vorbim de proprietăți deținute)

În plus, ar mai trebui să știi că există această ștergere a datoriilor atunci când au trecut trei ani de la neplata datoriilor, iar banca nu s-a sesizat (nu a trimis o notificare în nicio direcție) și este prevăzută în Noul Cod Civil. Dar nu însemnă că sunt șterse complet aceste datorii, pentru că în spate sunt numeroase dobânzi și taxe restante.

De subliniat ar fi că atunci când iei decizia de a face un împrumut la bancă este indicat să te gândești la ce obstacole ar putea apărea pe parcurs și să iei măsuri de protecție. Fie că împarți creditul cu cineva sau faci o asigurare de credit, sunt măsuri care, pe termen lung, te ajută să nu dai mai mulți bani decât trebuie băncii.

Tu trecut prin astfel de situații, de a nu putea plăti ratele într-o anumită perioadă de timp? Pentru ce variante ai optat?

Sursa foto: Shutterrstock

Total
2
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*
*