E vineri seara, am terminat treaba la muncă și abia aștept să ies cu prietenii în oraş, că-n restul săptămânii n-am avut când. Până la urmă, ai doar două zile mari şi late în care iese toată lumea să se distreze, vineri şi sâmbătă. Dacă ai ratat una, ţi s-au cam dus jumătate dintre şansele de distracţie şi socializare pe săptămâna aia.
Şi mai e o chestie vinerea. Știi senzația aia când vrei să ieși afară imediat după job că, dacă ajungi acasă, te lovește epuizarea acumulată din ultima săptămână și nu te mai urnești de pe canapea și de la seriale? Din păcate, trebuie să mă întorc la apartament, pentru că e ultima vineri din lună și asta-i singura zi în care îmi pot plăti întreținerea la bloc.
Momentul ăla când întreţinerea îţi mănâncă weekendul
Când mă mutasem prima dată într-un bloc în care locuiesc 90% bătrâni, consideram vârsta lor o binecuvântare: nu dădea nimeni petreceri cu manele din anul 2000, nu mă trezeam în zumzetul bormașinii și nu prindeam nici certuri familiale prin pereții subțiri. Dar nu m-am gândit că, fiind majoritatea pensionați, vor programa toate chestiile astea administrative fix în timpul în care restul oamenilor sunt la muncă sau când ți-e lumea mai dragă și vrei să petreci cu prietenii.
La noi, întreținerea se plătește la o firmă de administrare care și-a făcut ghișeu chiar în scara blocului meu, dar singurele ore în care este un angajat acolo sunt marți între 17:30 și 19 și vineri între 19:30 și 21. Pentru că eu termin munca uneori la șapte, nu prea am cum să ajung marți și tot vineri seara e singura opțiune.
Sunt mereu puțin nervos din cauza timpului pe care-l pierd cu asta, și nu vorbesc neapărat de minutele propriu-zise pierdute la coadă, la ghișeu, ci de drumul înainte și înapoi din Centru, că fac vreo 40 de minute dus, 40 întors. Uneori mai mult, că trebuie să schimb două metrouri și un tramvai. Mi-e clar că pierd startul weekendului cu asta.
De data asta, am scăpat puțin mai devreme de la birou, deci casierul nu venise la ghișeu. Am așteptat puțin prin casă și m-am mobilizat. Mă amuză că, în fiecare seară de vineri, liftul blocului miroase a parfum vechi, pentru că unele bătrâne din bloc se aranjează, își pun hainele bune și se duc la plata întreținerii cum merg eu în club.
Pentru ele e o ocazie bună de socializare, că vin și oameni de la alte scări ale blocului, se compară probleme, se discută politică, se bârfesc vecinii. Cum ies din lift, văd deja o coadă de trei persoane la ghișeu. Îi studiez pe oamenii de acolo: unul dintre puținii tineri din clădire, o bătrână care pare de 90 de ani și vecina de sub mine, care bate în 60.
Auzi, tu de ce adormi uneori în sufragerie, că-ți aud pașii și-mi dau seama că n-ai ajuns în dormitor?
Mă gândesc cu groază la conversația pe care va trebui s-o port cu cea din urmă, după ce ultima dată mi-a spus: „Auzi, tu de ce adormi uneori în sufragerie, că-ți aud pașii și-mi dau seama că n-ai ajuns în dormitor?” Îmi reproșează că nu am fost la ultima ședință de bloc (sau la vreuna dintre cele de dinainte) și că n-ar trebui să mai gătesc noaptea, c-o deranjează mirosul când se ascunde de soț la bucătărie ca să fumeze.
În timpul ăsta, casierul rezolvă factura tânărului și îl văd că are dificultăți cu bătrâna de 90 de ani. Ea nu înțelege niște chestii legate de o restanță și îi tot pune întrebări timp de vreo zece minute. Omul e politicos, îi explică lent și clar, deși se vede că are la fel de puțin chef să fie acolo ca mine.
Vecina de jos se ceartă și ea un pic pe factură, deși din câte știu face parte din consiliul de administrație, deci știe la fel de bine ca tipul de la firmă cum se calculează totul. Presupun că e ca la târgul din Vitan, unii nu se simt bine până nu se tocmesc înainte să plătească suma de pe hârtie.
Uneori trebuie să-i reaminteşti tu administraţiei blocului că trăim în secolul Internetului
Într-un final, ajung și eu la casă. Și, cât omul caută să-mi dea rest, observ pe foaia de pe ghișeu că au și un site. Întreb ușor stingher dacă nu cumva se poate plăti online și el îmi răspunde un pic sec că da. Probabil că nici nu-i convine ideea de a fi înlocuit cu un site, deci n-a ținut morțiș să-mi dea și alte detalii.
Din păcate, în ciuda firmei, restul administrației blocului e blocată în secolul trecut. M-au întâmpinat din prima lună în care m-am mutat aici cu bilețele xeroxate, pe care mi se reproșa că nu am dat indexul la apă între datele de 1 și 5 ale lunii, deși legea spune că o pot face până pe 15. Am primit bilețele că nu s-au înțeles cifrele pe index, bilețele că n-am plătit întreținerea la o dată exactă, bilețele care mă întrebau dacă nu vreau să vând apartamentul. Pe următorul bilețel o să le scriu că, de azi înainte dau indexurile și plătesc direct pe net, ca să nu mai irosească hârtia cu mine.
E destul de convenabilă plata întreținerii online, serviciul lor îmi ia doar cinci lei pe lună. Tot pe siteul firmei de administrare pot să pun direct poze cu contoarele de apă, ca să nu mă mai contorsionez sub chiuvetă în timp ce notez indexurile. Pot să le pun între 1 și 15 ale lunii, fără să-mi critice nimeni lenea cu bilețele pasiv-agresive semnate rece „Administrația”. Și pot să mă distrez citind plângerile online ale oamenilor, la care – ai ghicit – tot nu răspunde nimeni, la fel ca la alea scrise de mână. Apoi, mi-am dat seama că pot să văd toate astea online, dar să plătesc factura direct prin bancă, ca să evit taxa aia de cinci lei.
Timp total pierdut cu plata asta: 15 minute la coadă + 80 pe metrou și tramvai + faptul că ajungeam mai târziu la ieşirea cu prietenii.
