dezvoltat în parteneriat cu 

Indiferent dacă vrei să economisești bani pentru următoarea vacanță, pentru o mașină nouă, pentru o locuință sau pur și simplu îți dorești să ai un fond de rezervă pentru cheltuieli neprevăzute, primul gând pe care îl asociezi acestei dorințe se limitează la eforturile pe care le vei depune.

Nu te vom învăța cum să îți limitezi cumpărăturile, să alegi transportul în comun în detrimentul autoturismului în anumite situații sau să reduci consumul de energie electrică, deși toate acestea ar putea ajuta. Îți vom spune, în schimb, care sunt serviciile și produsele pe care le oferă băncile și care ți-ar putea fi de folos în demersul de a pune bani deoparte:

1. Cardul de salariu

Băncile oferă o serie de beneficii persoanelor care le aleg pentru încasarea salariului, de la comisioane mici de administrare la avantaje, promoții și oferte pentru alte produse bancare din portofoliul propriu. Iar dacă banca pe care ai ales-o coincide și cu cea pe care a ales-o firma la care lucrezi, tranzacțiile se vor face instantaneu.

2. Contul de economii la care nu ai acces cu cardul

Cu un cont de economii toți suntem datori, însă sunt momente când apelăm la banii puși astfel deoparte pentru a face cumpărături mai mult, dar mai ales mai puțin necesare. Dacă vrei să te asiguri că nu vei da iama și luna viitoare în contul de economii pentru a-ți cumpăra încă o pereche de teniși sau un city break spontan și, în general, că nu vei face cumpărături compulsive, poți opta pentru un astfel de cont de economii în care să depui lunar o sumă de bani neaccesibili din cardul de debit pe care îl folosești recurent.

3. Plățile cu cardul

Aproape de fiecare dată când faci cumpărături cu cash pierzi bani. Poate că ai cumpărat un produs care costă 9,99 lei și pierzi 0,01 lei sau poate că, pur și simplu, nu îți iei niciodată restul de la magazin dacă îți este oferit în monede mici și gălăgioase în portofel. Când plătești cu cardul, nu dai niciodată mai mult decât prețul afișat la raft și pe bon și nici nu ai grija mărunțișului zgomotos.

4. Plata facturilor lunare

Asta nu îți va salva, efectiv, bani, dar te va ajuta să îți limitezi cumpărăturile. Setează-ți plățile recurente din aplicația de mobil sau internet banking pe care o folosești, pentru toate facturile a căror valoare rămâne constantă sau oscilează foarte puțin. Astfel, facturile tale la cablu, internet sau rata la bancă se vor plăti automat, în data pe care o stabilești. Ideal ar fi să le programezi pentru începutul lunii, imediat după virarea salariului. Această strategie te va ajuta să ai mereu facturile plătite la zi și să știi exact câți bani mai ai la dispoziție pentru alte cheltuieli.

5. Refinanțarea unui credit

Nu trebuie neapărat să extinzi perioada de creditare pentru a cere o refinanțare, dobânzile mai mici oferite de o altă bancă reprezintă un motiv suficient pentru a lua această decizie. De exemplu, Banca Transilvania are o ofertă promoțională pentru refinanțări. Practic, poți beneficia de o dobândă fixă de până la 2,25% mai mică dacă refinanțezi 3 sau mai multe produse de la alte bănci, respectiv de una mai mică cu 1,5% dacă refinanțezi un singur produs, iar pentru analiza dosarului de credit nu vei plăti comision.

6. Schimbul valutar

Băncile sunt sigure și transparente când vine vorba despre schimburile valutare. Nu există comisioane ascunse, banii sunt verificați și numărați precis, iar prețul valutei este întotdeauna afișat atât în sucursale, cât și pe site-urile băncilor. În plus, există instituții bancare ce îți oferă și posibilitatea de a schimba online banii; astfel vei putea economisi și timp, nu doar bani. Iar dacă intenționezi să schimbi sume mai mari, trebuie să știi că există bănci al căror curs valutar se poate negocia.

7. Cardul de cumpărături

Poate suna incredibil, dar cardurile de cumpărături chiar te pot ajuta să economisești, atunci când le folosești în condițiile convenabile. Anumite bănci oferă un număr de rate fără dobândă, altele au comisioane mici, iar altele folosesc un sistem de bonusare pentru a te recompensa că le utilizezi. Studiază piața înainte de a decide ce fel de card de cumpărături e potrivit pentru nevoile tale și, bineînțeles, stai departe de abuzuri și folosește-l în limitele pe care ți le permiți.

Sursă foto: Shutterstock

Total
52
Shares

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*
*